Restaurant

Daca alegeţi restaurantul RancaSki pentru o reuniune de familie, o simplă excursie la munte, întalnire de afaceri sau privată, e bine să ştiţi că acest local este cu tentă rustică, în rest, totul tinde spre luxos: ambientul, serviciile, produsele. Parcă intri cu adevarat în casa unui om iubitor de munte, gospodar şi iubitor de oaspeţi.

Stilul rustic în care este amenajat interiorul creeaza o primire călduroasă şi, în acelaşi timp un sentiment de siguranţă. Acesta este amplificat de aşezarea restaurantului la demisol, pensiunea fiind aşezată în pantă, unde simţi că eşti aproape de pământ şi foarte stabil, la jumătatea pereţilor fiind amplasate surse de lumină rustică. Mâncărurile servite de noi sunt realizate din ingrediente naturale, provenite din zona montană sau produse proprii realizate la noi în ”cămară”.

Mese festive

Meniul este variat, cu specific românesc, servirea ireproşabilă şi atmosfera plăcută au făcut din restaurantul nostru locul preferat de întâlnire al multor firme de prestigiu şi personalităţi, atât pentru încheierea afacerilor cât şi pentru ocazii festive, zile de naştere, petreceri! Ambianţa familială şi liniştită de pe timpul verii defineşte restaurantul RâncaSki ca o locaţie ideală pentru organizarea unui eveniment sau pur şi simplu pentru o seară memorabilă, într-o companie placută. Bunul gust şi exigenţele dumneavoastră reprezintă succesul nostru şi pentru aceasta vă multumim! Vino şi revino la Restaurantul RâncaSki!

Povestea bucatelor…Bucatarul şef din cadrul Restaurantului RâncaSki este elementul principal al bucătăriei…

Responsabilităţile acestuia sunt mai multe şi mai complexe decât ale tuturor celorlalţi din echipă. De aceea, pregătirea acestuia este deosebit de importantă şi trebuie să înteleagă şi să-şi asume atât sarcinile legate de pregătirea mâncării, cât şi dimensiunea administrativă şi manageriala a jobului său.

Acesta este specializat în domeniul tradiţional al artei culinare şi cunoaşte cât mai multe lucruri despre celelalte gastronomii sau moduri de a găti. Orice profesionist culinar este foarte creativ, dornic întotdeauna să încerce ceva nou. Creativitatea influenţează atât prezentarea mâncării cât şi gustul, ceea ce cântăreşte mult în rezultatul final al experienţei acelei mese.

Un bucătar şef valoros ştie că pregătirea mâncării necesită ani de practică pentru a avea o anumită tehnică. Chiar şi atunci când a dobândit deja tehnica, un bucatar bun nuîncetează niciodată să se perfecţioneze. Un angajament de calitate este absolut necesar din partea unui bucatar şef. Acesta cauta cele mai bune ingrediente şi foloseşte cele mai potrivite tehnici pentru ca produsul final să fie excelent.

Se poate opta pentru preparate din meniul restaurantului, altele decât cele din meniul zilei.

Ultima comanda la restaurant se primeşte până la ora 22.30
Mama Vera vă asteaptă!

X
Add to cart